PE URMELE EI, ‘THE COVETED DUCHESS ROSE’
PENTRU ADMIRATORUL ÎNFOCAT
Iubitorul de niche ELEGANT este cineva care știe că ideea nu e să te faci remarcat, ci ținut minte. În adevărata ei esență, eleganța este singura frumusețe care nu se ofilește niciodată. Astfel, creațiile de niche care degajă rafinament sunt în spiritul elegant al vremurilor pe care le trăim și rezistă cu grație la proba timpului.
Christophe Raynaud
INSPIRAȚIA SE COLECȚIONEAZĂ CONSTANT
Christophe Raynaud spune simplu: „Sunt un artizan cu sensibilitatea unui artist.” Iar asta se simte în fiecare parfum pe care îl semnează. Pentru el, parfumeria e o dependență, un univers complet în care se pierde cu plăcere și în care lucrează cu meticulozitatea unui sculptor: „La început sunt arhitectul. Apoi devin artizanul,” spune el. Visul de a deveni parfumier s-a născut devreme, în adolescență, când visa să lanseze un brand împreună cu cel mai bun prieten al său: el urma să creeze parfumuri, celălalt haine. A studiat chimia ca să intre la ISIPCA, unde s-a simțit, în sfârșit, în elementul său: descoperirea materiilor prime și a limbajului parfumurilor i-a confirmat că e exact unde trebuie.
Intriga olfactivă se adâncește cu pricepere britanică, prin curtoazia ingenioasei case Penhaligon’s.